Pompieri dâmbovițeni, la Concursul „Scări pe Toaca”, organizat în județul Neamț
Postat pe 21 Jun 2025
Update 5 luni în urmă
Timp de citire: 1 minut
Articol scris de: Andrei Miroslavescu
Trei pompieri dâmbovițeni, plt. adj. Plop Daniel, plt. adj. șef Plopeanu Ionel și soldat Anghel Vlăduț, au participat, în perioada 19–21 iunie 2025, la concursul „Scări pe Toaca”, organizat în județul Neamț de către Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Petrodava”. Competiția a reunit 97 de pompieri din cadrul IGSU și 24 de inspectorate județene, fiind una dintre cele mai solicitante și spectaculoase competiții dedicate salvatorilor. Concursul a inclus două probe de anduranță: o cursă montană de aproximativ 7 km, cu o diferență de nivel de peste 1100 m, parcursă în echipament sportiv și cu rucsac pentru transportul echipamentului de intervenție, urmată de urcarea celor 519 trepte, în echipament complet de protecție pentru pompieri și cu aparat de respirat cu aer comprimat. Le adresăm felicitări colegilor noștri pentru participare, determinare și modul profesionist în care au reprezentat județul Dâmbovița într-o competiție dedicată salvatorilor din întreaga țară, transmite ISU Dâmbovița.
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis un avertisment prin care informează că o mare parte a României va fi sub cod roșu de caniculă în acest weekend, cu temperaturi ce pot atinge până la 42 de grade Celsius. Meteorologii precizează că săptămâna viitoare va aduce temperaturi și mai ridicate, iar codul roșu ar putea fi prelungit, vârful acestui episod de caniculă fiind așteptat luni, marți și miercuri.
Codul Portocaliu de Viituri a fost instituit pe râurile din județele Alba și Bistrița Năsăud, iar Codul Galben a fost activat pentru râurile din 13 județe. Avertismentele au valabilitate până marți, 6 februarie.
Ana Maria Păcuraru, jurnalistă la Realitatea PLUS, a adus pe lume sâmbătă cel de-al doilea copil al său. Micuțul, botezat Atlas-Gavril Dobra, s-a născut într-o stare perfectă de sănătate.
În această dimineață, un puternic incendiu a izbucnit la o pensiune din Călimănești, județul Vâlcea. Două familii se aflau în clădire în momentul în care flăcările au cuprins pensiunea.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.