O serie de explozii la bazele aeriene din adâncul Rusiei, pe 1 iunie 2025, au reprezentat un șoc pentru strategii militari de la Moscova. Atacul ucrainean asupra capacității strategice de bombardament a Rusiei ar putea, de asemenea, să răstoarne regulile tradiționale ale războiului: acesta oferă armatei mai mici un model pentru a contracara capacitatea unei națiuni mai mari de a lansa atacuri aeriene din spatele liniilor frontului, scrie în The Conversation Benjamin Jensen, profesor de studii strategice la Marine Corps University School of Advanced Warfighting. Operațiunea „Pânză de păianjen” a Ucrainei a implicat 117 drone telecomandate care au fost introduse ilegal în Rusia pe o perioadă de 18 luni și lansate către avioane parcate de către operatori aflați la kilometri distanță. Raidul a distrus sau avariat peste 40 de bombardiere strategice Tu-95, Tu-160 și Tu-22 M3, precum și un avion de avertizare timpurie A-50, potrivit oficialilor de la Kiev. Aceasta ar reprezenta aproximativ o treime din flota de atac cu rază lungă de acțiune a Rusiei și aproximativ 7 miliarde de dolari în echipamente. Chiar dacă imaginile din satelit vor reduce în cele din urmă aceste cifre, amploarea pagubelor este greu de ignorat. Logica din spatele atacului este și mai greu de ignorat. Campaniile militare moderne tradiționale se concentrează pe adâncime. Națiunile beligerante încearcă să-și construiască puterea de luptă în „zone din spate” relativ sigure – centre logistice aflate adesea la sute, dacă nu la mii de kilometri de linia frontului. Acestea sunt locurile în care se formează noi unități militare și unde se află bombardiere cu rază lungă de acțiune, precum cele distruse în operațiunea din 1 iunie din Ucraina. De la invadarea Ucrainei în 2022, Kremlinul s-a bazat în mare măsură pe bazele sale de bombardiere din spatele frontului, unele aflate la peste 3.000 de kilometri de frontul din Ucraina. Această tactică a fost combinată cu lansarea unor valuri de drone de atac Shahed, proiectate în Iran, pentru a menține orașele ucrainene sub amenințare nocturnă. Teoria victoriei Rusiei este brutal de simplă: puterea aeriană coercitivă. Dacă rachetele și dronele cu un singur sens cad suficient de des asupra Kievului, moralul civililor din Ucraina se va prăbuși, chiar dacă avansul forțelor terestre ruse se împotmolește pe linia frontului. Pentru planificatorii militari de la Kiev, distrugerea platformelor de lansare subminează această teorie mult mai ieftin decât singura alternativă: interceptarea tuturor rachetelor de croazieră în zbor, care până în prezent a atins o rată de succes de 80%, dar se bazează în mare măsură pe echipamente donate de Occident, care sunt din ce în ce mai puține. Aerodromurile au fost întotdeauna ținte critice în războiul modern, logica fiind că bombardierele și avioanele de vânătoare la sol sunt mai vulnerabile și mai ușor de lovit. În deșertul nord-african, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, Serviciul Aerian Special al Marii Britanii a folosit raiduri cu jeepuri și explozivi cu acțiune întârziată pentru a distruge aproximativ 367 de avioane inamice răspândite în Africa de Nord – o putere de foc pe care Luftwaffe nu a mai putut-o regenera. În același an, parașutiștii germani au capturat pistele de aterizare din Creta, privând Forțele Aeriene Regale Britanice de o bază avansată și răsturnând soarta întregii campanii din insulă. O generație mai târziu, în Vietnam, echipele de asalt ale Viet Cong și Armatei Nord-Vietnameze, înarmate cu încărcături explozive și mortiere, au pătruns în repetate rânduri în perimetrul american de la Phan Rang, Da Nang și Bien Hoa, incendiind avioane pe pistă și forțând deturnarea a mii de soldați americani către securitatea bazei. Strategia de bază a lovirii avioanelor la sol rămâne eficientă deoarece impune costuri în cascadă. Fiecare crater din pistă și fiecare bombardier incendiat obligă armata să investească bani în mijloace de a împiedica astfel de atacuri, fie că este vorba de adăposturi fortificate sau de dispersarea escadrilelor în mai multe baze. Astfel de atacuri aeriene deturnează, de asemenea, luptătorii de pe linia frontului pentru a servi ca gardieni. În operațiunea „Pânza de păianjen”, Ucraina a încercat să repete această strategie, profitând în același timp de elementul surpriză pentru a provoca șoc psihologic și dezorganizare. Dar operațiunea din Ucraina exploatează un aspect unic al războiului din secolul XXI. Odată cu apariția războiului cu drone fără pilot, militarii vorbesc din ce în ce mai mult despre „litoralul aerian” – termen militar care se referă la porțiunea de atmosferă situată deasupra forțelor terestre, dar sub altitudinea la care zboară în mod tradițional avioanele de vânătoare și bombardierele de înaltă performanță. Dronele prosperă în această regiune, unde ocolesc majoritatea armelor de infanterie și zboară prea jos pentru a putea fi urmărite în mod fiabil de sistemele tradiționale de apărare ghidate de radar, în ciuda faptului că sunt capabile să scoată din luptă ținte precum camioanele de combustibil sau bombardierele strategice. Prin introducerea clandestină a unor mici echipe de lansare de drone la câțiva kilometri de fiecare pistă de aterizare, Kievul a creat platforme de lansare pop-up adânc în teritoriul Rusiei și a reușit să prindă inamicul cu garda jos și nepregătit. Beneficiile economice ale abordării Ucrainei sunt evidente. În timp ce o dronă, o baterie de litiu și un focos, costă cu mult sub 3.000 de dolari, un bombardier rus Tu-160 costă în jur de 250 de milioane de dolari. Operațiunea „Pânză de păianjen” a Ucrainei va avea consecințe imediate și costisitoare pentru Rusia, chiar dacă atacurile se vor dovedi mai puțin distructive decât susține Kievul în prezent. Bombardierele care vor supraviețui vor trebui relocate. Protejarea bazelor împotriva atacurilor repetate va însemna construirea de fortificații din pământ, instalarea de tunuri de 30 mm ghidate de radar și dispozitive de bruiaj electronic pentru a acoperi posibile vectori de atac. Toate acestea costă bani. Și mai important, operațiunea va deturna soldați și tehnicieni instruiți care, altfel, ar putea fi rotiți pe linia frontului pentru a sprijini ofensiva din vara care se apropie. Raidul lovește și capacitățile nucleare ale Rusiei. Pierderea a până la douăsprezece avioane Tu-95 și Tu-160, care pot fi folosite și ca bombardiere nucleare, ar fi strategic jenantă și ar putea determina Kremlinul să reconsidere frecvența patrulelor aeriene pe distanțe lungi. Dincolo de pagubele materiale și financiare aduse flotei ruse, operațiunea Ucrainei are și un puternic efect psihologic. Ea arată că Ucraina, după mai bine de trei ani de război menit să distrugă moralul, este capabilă să lanseze operațiuni sofisticate adânc în teritoriul rus. Operațiunea serviciilor de securitate ucrainene s-a desfășurat în etape minuțioase și răbdătoare: 18 luni de contrabandă cu drone și baterii dezasamblate peste granițe în încărcături inofensive, săptămâni de reasamblare discretă a kiturilor și cercetarea meticuloasă a unghiurilor de filmare pentru a se asigura că camioanele de lansare nu vor putea fi distinse de traficul normal al depozitelor pe imaginile satelitare comerciale. Operatorii au condus camioanele la punctele de lansare prestabilite și apoi au lansat dronele la înălțimea copacilor. Deoarece fiecare dronă era o armă cu un singur sens, o duzină de piloți puteau lucra în paralel, fie în apropierea locului de lansare, fie de la distanță, dirijând transmisiile video în direct către bombardierele parcate. Videoclipurile atacului sugerează multiple impacturi aproape simultane pe porțiuni largi ale pistei – suficiente pentru a copleși orice răspuns ad-hoc cu arme de calibru mic din partea gardienilor din perimetru. Pentru Ucraina, episodul demonstrează o metodă repetabilă de a lovi obiective importante, bine apărate. Același scenariu poate fi, în principiu, adaptat depozitelor de rachete și, mai important, fabricilor din Rusia care produc în serie drone de atac Shahed. Kievul a trebuit să găsească o modalitate de a contracara valurile de drone și atacuri cu rachete balistice care, în ultimele luni, au produs mai multe pagube decât rachetele de croazieră rusești. Firepower Strike Tracker al Centrului pentru Studii Strategice și Internaționale a arătat că Shahed sunt acum cea mai frecventă și mai rentabilă armă aeriană din campania Rusiei. Dar implicațiile operațiunii ucrainene depășesc cu mult conflictul dintre Rusia și Ucraina, subminând vechea idee că zonele din spate sunt sigure. Dronele relativ ieftine, lansate din interiorul teritoriului Rusiei, au distrus avioane care costă miliarde și susțin atacurile la distanță și semnalizarea nucleară a Moscovei. Aceasta este o strategie care poate fi ușor replicată de alți atacatori împotriva altor țări. Oricine poate introduce ilegal, ascunde și pilota drone mici poate sabota capacitatea unui adversar de a genera atacuri aeriene. Forțele aeriene care se bazează pe baze fixe de mari dimensiuni trebuie fie să se întărească, fie să se disperseze, fie să accepte că pista lor de decolare este o nouă linie de front. Citește și: ANALIZĂ „Pânza de păianjen” a Ucrainei și „muștele rusești”. Serviciile secrete ale Kievului se întrec în planuri de sabotare a MoscoveiANALIZĂ Ofensiva de vară a lui Vladimir Putin pe frontul din Ucraina pare să dezamăgească. De ce Kievul nu are totuși motive să sărbătorească
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.