Prim-ministrul Canadei, Mark Carney, a declarat, vineri, că țara sa va renunța la o parte dintre tarifele de retorsiune, în valoare de miliarde de dolari, aplicate produselor americane, dar va menține taxele pe automobile, oțel și aluminiu, anunță BBC. Declarația vine la o zi după ce el și președintele Donald Trump au discutat la telefon, pentru prima dată de când cele două țări au ratat termenul limită autoimpus pentru încheierea unui acord comercial. Canada a impus o taxă de 25% asupra unor mărfuri americane, în valoare de aproximativ 30 de miliarde de dolari canadieni (n.r. 21,7 miliarde de dolari) pentru o serie de produse, inclusiv suc de portocale și mașini de spălat. Creșterea taxelor a reprezentat o măsură de retorsiune față de tarifele impuse de SUA asupra Canadei, care, începând din august, sunt evaluate la 35% pentru toate mărfurile care nu respectă acordul de liber schimb existent între cele două țări. Potrivit lui Carney, Canada va urma exemplul Statelor Unite și va elimina tarifele vamale pentru mărfurile care respectă acordul de liber schimb dintre Statele Unite, Mexic și Canada (USMCA). El a afirmat că această măsură va „restabili liberul schimb pentru marea majoritate” a mărfurilor care circulă între cele două țări. Decizia va intra în vigoare la 1 septembrie, a precizat Carney. Într-o declarație adresată CBS, Casa Albă a afirmat că salută decizia Canadei, adăugând că aceasta era „de mult așteptată” și că SUA sunt interesate de continuarea discuțiilor cu vecinul lor nordic, pe tema comerțului și securității naționale. Trump le-a declarat ulterior reporterilor, vineri, că el și Carney vor discuta, din nou, la telefon, în curând. Canada este una dintre numeroasele țări supuse tarifelor vamale, impuse de SUA, în cadrul strategiei comerciale globale a lui Trump, dar este una dintre cele două țări - alături de China - care au impus taxe de retorsiune asupra produselor americane, drept răspuns. Sondajele arată că majoritatea canadienilor susțin tarifele de retorsiune impuse SUA. Carney, care a fost numit în urma alegerilor generale din aprilie, a dus o campanie agresivă, bazată pe o abordare „cu coturile ridicate” în negocierile cu Trump, făcând referire la un termen popular din hocheiul pe gheață. Întrebat de jurnaliști dacă țara sa își va îndulci abordarea, Carney a răspuns că are un acord tarifar mai bun cu SUA decât multe alte țări, datorită excepției de liber schimb. Acest lucru plasează rata tarifară reală pentru produsele canadiene la aproximativ 5,6%, mult mai mică decât media de aproximativ 16% pentru alte țări, a spus el. „Pe măsură ce lucrăm pentru a rezolva problemele comerciale restante cu SUA, este important să facem tot ce putem pentru a păstra acest avantaj unic pentru lucrătorii și întreprinderile canadiene”, a precizat Carney. De la revenirea la Casa Albă, în ianuarie, Donald Trump a impus tarife pentru produsele din întreaga lume și a amenințat că le va majora și mai mult, în timp ce negociază acorduri comerciale pe care le consideră favorabile pentru SUA. Ambasadorul SUA în Canada, Pete Hoekstra, a declarat că Ottawa pune în pericol negocierile comerciale, prin menținerea tarifelor sale compensatorii, afirmând, săptămâna trecută, pentru publicația canadiană Global News că „a tras covorul de sub picioarele USMCA”. Washingtonul se confruntă, de asemenea, cu retorica unor politicieni canadieni împotriva lui Trump și a echipei de negociatori americani. „Ei îi vor ataca personal, nu politica, ci pe ei personal”, a spus Hoekstra. „Din nou, aceasta este o decizie canadiană. Noi nu facem decât să răspundem la ea”. Carney a declarat, vineri, că accentul se va pune acum pe accelerarea negocierilor privind automobilele, oțelul, aluminiul și lemnul, precum și alte sectoare importante, înaintea revizuirii programate a acordului de liber schimb USMCA de anul viitor. SUA a impus o taxă vamală de 50% asupra tuturor importurilor de oțel și aluminiu, cu excepția celor din Marea Britanie, precum și asupra importurilor de cupru. De asemenea, a impus o taxă de 25% asupra importurilor de aluminiu. Canada, la rândul său, a impus tarife de 25% asupra oțelului, aluminiului și autovehiculelor americane. Acestea vor rămâne în vigoare pentru moment, a declarat Carney. Economiștii au avertizat că tarifele americane asupra oțelului și aluminiului sunt „extrem de perturbatoare” pentru Canada, deoarece aceasta este un furnizor important al acestor metale pentru SUA. Companiile canadiene au raportat deja reduceri și anulări de contracte ca urmare a acestui fapt. Producția de automobile ar putea fi, de asemenea, vulnerabilă, având în vedere cât de strâns legate sunt cele trei țări nord-americane în ceea ce privește fabricarea de automobile. De obicei, o mașină traversează de mai multe ori frontierele dintre SUA, Canada și Mexic pe măsură ce este asamblată și pregătită pentru a fi vândută.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.