Ce i-a spus Trump lui Erdogan despre negocierile de pace în Ucraina
Inapoi

Ce i-a spus Trump lui Erdogan despre negocierile de pace în Ucraina

Postat pe 26 Jun 2025

Update cu 6 zile în urmă

Timp de citire: 5 minute

Articol scris de: Simona Stan

Image Description
Externe
Preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, a afirmat joi că omologul său american Donald Trump i-a spus că ar putea participa la eventualele negocieri de pace între Ucraina şi Rusia în Turcia, dacă şi preşedintele rus Vladimir Putin ar accepta să participe. În zborul de întoarcere de la summitul NATO, unde s-a întâlnit cu Donald Trump pentru prima oară de la revenirea acestuia la Casa Albă în ianuarie, Recep Tayyip Erdogan le-a declarat jurnaliştilor care îl însoţeau că i-a transmis preşedintelui american că Ankara va încerca să-i aducă la masa tratativelor pe liderii Ucrainei şi Rusiei pentru negocieri de pace. „El (Trump) a spus dacă preşedintele rus Vladimir Putin vine la Istanbul sau Ankara pentru o soluţie, voi veni şi eu»”, a afirmat joi Erdogan, citat de serviciul său de presă, potrivit Reuters, preluată de Agerpres. „Vom stabili contactele necesare şi, cu voia Celui de Sus, sperăm să organizăm această întâlnire cât mai curând posibil”, a mai spus liderul turc. La presiunea SUA, care ameninţă să se retragă din „mediere”, Rusia şi Ucraina au avut în ultimele luni două runde de negocieri directe la Istanbul, al căror singur rezultat a fost schimbul de prizonieri şi de trupuri de militari morți pe front. La ultima rundă, pe 2 iunie, cele două părţi au făcut schimb de memorandumuri privind soluţionarea conflictului, dar poziţiile lor nu s-au apropiat deloc. În timp ce Kievul insistă asupra unui armistiţiu de durată pentru desfăşurarea tratativelor, Moscova respinge orice încetare a focului, afirmând că se poate discuta şi fără oprirea luptelor, încercând să câştige mai mult teren pe câmpul de luptă. În plus, de la o zi la alta, Moscova îşi intensifică pe de o parte atacurile asupra teritoriului ucrainean, iar pe de alta îşi înăspreşte condiţiile pentru a se ajunge la pace. În afară de recunoaşterea celor patru regiuni anexate ilegal în septembrie 2022 - Lugansk, Doneţk, Herson şi Zaporojie - și Crimeea, anexată în 2014, Moscova cere Ucrainei să renunţe la aspiraţia de a adera vreodată la NATO şi reducerea dimensiunii armatei sale. Viceministrul de externe rus, Aleksandr Gruşko, a declarat luni, într-un interviu pentru agenţia de presă oficială rusă RIA Novosti, că revocarea deciziei summitului NATO de la Bucureşti din 2008 - în care Ucrainei i se oferea perspectiva aderării în viitor la Alianţă - reprezintă una dintre principalele garanţii pentru Moscova. „Rusia consideră abrogarea deciziei summitului NATO de la Bucureşti din 2008 privind viitoarea apartenenţă a Ucrainei la Alianţa Nord-Atlantică drept una dintre garanţiile neaderării sale la blocul militar occidental”, a declarat Gruşko în interviu. Gruşko a afirmat că Moscova caută „garanţii juridice internaţionale solide privind neaderarea Ucrainei la NATO”. Potrivit responsabilului diplomatic rus, printre alte măsuri, acestea ar trebui să cuprindă şi refuzul Alianţei Nord-Atlantice de a accepta Ucraina în rândurile sale. Viceministrul de externe rus susţine că o astfel de abordare este necesară pentru a asigura securitatea Rusiei şi a preveni agravarea în continuare a situaţiei în Europa. Autorităţile ruse au declarat în repetate rânduri că planurile NATO de extindere spre Est reprezintă o „ameninţare directă la adresa intereselor naţionale” ale Rusiei, conform media de stat ruse.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Externe

Pagina de facebook

-
-

Recente din calarasi

-
-

21:57

Jaqueline Cristian reușește să o învingă pe Gabriela Ruse în optimile de finală la Iași

Jaqueline Cristian a obținut o victorie importantă în optimile de finală ale turneului WTA 250 de la Iași, învingând-o pe colega sa Gabriela Ruse după un meci maraton de trei ore. Favorita numărul 3 a competiției s-a impus cu scorul de 6-4, 6-7, 6-2 și avansează astfel în sferturile de finală. Acest rezultat marchează a doua calificare consecutivă a lui Jaqueline în sferturile WTA, după ce săptămâna trecută a participat la
Image Description

16:28

Gabriela Ruse învinge pe Anastasia Tikhonova după un meci plin de momente intense

Jucătoarea română Gabriela Ruse a reușit să obțină o victorie importantă în meciul contra rusoaicei Anastasia Tikhonova, cu un rezultat de 6-3, 5-7, 6-1. Deși debutul a fost favorabil jucătoarei din România, care a dominat primul set, al doilea a adus o răsturnare de situație. În setul secund, la scorul de 1-1, Ruse a avut o slăbiciune în serviciu, ceea ce a permis adversarei să returneze multe mingi, obținând astfel puncte
Image Description

22:44

Conchita Martinez, prezentă la turneul UniCredit Iasi Open

Aseară, în cadrul ultimului meci desfășurat pe terenul central al Bazei Sportive Ciric, spectatorii au avut parte de o surpriză plăcută: apariția celebrei Conchita Martinez, fostă mare jucătoare de tenis din Spania. Aceasta o antrenează pe tânăra Mirra Andreeva, cu care a venit la turneul UniCredit Iasi Open, organizat în capitala Moldovei. Mirra Andreeva, în vârstă de 17 ani și clasată pe locul 23 în lume, a oferit o prestație impresionantă,
Image Description

15:07

ANM avertizează: "Codul roșu de weekend nu reprezintă vârful caniculei"

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis un avertisment prin care informează că o mare parte a României va fi sub cod roșu de caniculă în acest weekend, cu temperaturi ce pot atinge până la 42 de grade Celsius. Meteorologii precizează că săptămâna viitoare va aduce temperaturi și mai ridicate, iar codul roșu ar putea fi prelungit, vârful acestui episod de caniculă fiind așteptat luni, marți și miercuri. Detalii Avertizare: Perioada: 13-14
Image Description

10:00

Risc de viitură în râurile din 12 bazine, până marţi

Codul Portocaliu de Viituri a fost instituit pe râurile din județele Alba și Bistrița Năsăud, iar Codul Galben a fost activat pentru râurile din 13 județe. Avertismentele au valabilitate până marți, 6 februarie. Potrivit Institutului Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA), râurile afectate de Codul Portocaliu sunt Someșul Mare - bazin superior și afluenții bazinului mijlociu și inferior din județul Bistrița Năsăud, precum și Arieș - bazinul situat
Image Description

Recente din Romania

-
-

17:17

- Maramures - Prins în flagrant delict de polițiștii băimăreni, în timp ce se deplasa cu o bicicletă furată

Astă-noapte, în jurul orei 03.00, polițiștii din Baia Mare au depistat în flagrant delict un tânăr de 18 ani, care ar fi sustras o bicicletă. Polițiștii au fost sesizați prin apel unic de urgență 112 cu privire la faptul că în timp ce o femeie de 64 de ani se afla pe o stradă din localitate, la un moment dat și-ar fi lăsat bicicleta fără supraveghere, iar o persoană necunoscută
Image Description

17:15

- Cluj - Trafic restricționat miercuri seara pe strada Posada din Cluj – cum vor circula autobuzele și ce stații sunt suspendate

Compania de Transport Public Cluj-Napoca SA anunță publicul călător că, miercuri, 3 iulie 2025, între orele 20:00 și 24:00, circulația rutieră va fi închisă pe strada Posada și pe banda 4 de pe latura de Est a Pieței Cipariu. Măsura este necesară pentru desfășurarea manifestărilor publice organizate cu ocazia „Zilei Tinerilor Catolici”, ce vor avea loc în Piața Cipariu, nr. 2. Pe durata evenimentului, stația Posada va fi suspendată temporar,
Image Description

17:12

- Galati - Reorganizare eșuată a fostelor agenții de mediu. Proteste la Galați Scris de Cristinel Luca Miercuri, 02 Iulie 2025 16:30

Sindicaliștii afiliați Federației Publisind din fostele agenții pentru protecția mediului au ieșit, miercuri, la proteste spontane, ca reacție la reorganizarea haotică și incompletă a Agenției Naționale pentru Mediu și Arii Protejate (ANMAP). Un astfel de protest a avut loc și la Galați, în Țiglina I, în fața actualului sediu al Direcției Județene de Mediu (fosta agenție locală pentru protecția mediului). Sindicaliștii spun că reorganizarea ANMAP este un eșec funcțional, iar
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
calarasi WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Maria Popescu

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul calarasi
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete