Galerie Foto Zeci de mii de persoane s-au adunat să protesteze la Belgrad și să ceară alegeri anticipate
Inapoi

Galerie Foto Zeci de mii de persoane s-au adunat să protesteze la Belgrad și să ceară alegeri anticipate

Postat pe 29 Jun 2025

Update cu 2 zile în urmă

Timp de citire: 3 minute

Articol scris de: Cristina Preda

Image Description
Externe
Zeci de mii de studenţi şi protestatari anticorupţie s-au reunit sâmbătă la Belgrad, cerând alegeri anticipate şi sfârşitul celor 12 ani de guvernare a preşedintelui Aleksandar Vucic, relatează Reuters, preluat de News.ro. Poliţia a mobilizat zeci de agenţi în echipament anti-revoltă în jurul clădirilor guvernamentale, parlamentului şi parcului Pionirski din apropiere, unde s-au adunat mulţimi de susţinători ai lui Vucic din toată ţara pentru a organiza o contra-manifestaţie. Luni de proteste în toată ţara, inclusiv închiderea universităţilor, l-au zdruncinat pe Vucic, un populist al cărui al doilea mandat se încheie în 2027, când sunt programate şi alegeri parlamentare. Oponenţii lui Vucic îi acuză pe acesta şi pe aliaţii săi de legături cu crima organizată, violenţă împotriva rivalilor şi restricţionarea libertăţii presei, acuzaţii pe care aceştia le neagă. Vucic a refuzat anterior alegeri anticipate. Coaliţia condusă de Partidul Progresist deţine 156 din cele 250 de locuri din parlament. Sâmbătă, Vucic a declarat că în spatele protestelor se află „puteri străine” nespecificate. El a spus că poliţia trebuie să se abţină, dar a avertizat că violenţa nu va fi tolerată. „Ţara va fi apărată, iar huliganii vor fi aduşi în faţa justiţiei”, a declarat el reporterilor la Belgrad. Sladjana Lojanovic, 37 de ani, o fermieră din oraşul Sid, din nordul ţării, a declarat că a venit să susţină studenţii. „Instituţiile au fost uzurpate şi... există multă corupţie. Alegerile sunt soluţia, dar nu cred că el (Vucic) va dori să plece paşnic”, a declarat ea pentru Reuters. În zilele premergătoare protestului, poliţia a reţinut aproximativ o duzină de activişti antiguvernamentali, acuzându-i de subminarea constituţiei şi terorism. Toţi au negat acuzaţiile. Protestele studenţilor, opoziţiei, profesorilor, muncitorilor şi fermierilor au început în decembrie anul trecut, după ce 16 persoane au murit la 1 noiembrie în urma prăbuşirii acoperişului unei gări din Novi Sad. Protestatarii dau vina pe corupţie pentru această catastrofă. Mitingul de la Belgrad coincide cu ziua Sfântului Vitus, venerat de majoritatea sârbilor, care marchează bătălia din 1389 din Kosovo împotriva otomanilor.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Externe

Pagina de facebook

-
-

Recente din calarasi

-
-

21:57

Jaqueline Cristian reușește să o învingă pe Gabriela Ruse în optimile de finală la Iași

Jaqueline Cristian a obținut o victorie importantă în optimile de finală ale turneului WTA 250 de la Iași, învingând-o pe colega sa Gabriela Ruse după un meci maraton de trei ore. Favorita numărul 3 a competiției s-a impus cu scorul de 6-4, 6-7, 6-2 și avansează astfel în sferturile de finală. Acest rezultat marchează a doua calificare consecutivă a lui Jaqueline în sferturile WTA, după ce săptămâna trecută a participat la
Image Description

16:28

Gabriela Ruse învinge pe Anastasia Tikhonova după un meci plin de momente intense

Jucătoarea română Gabriela Ruse a reușit să obțină o victorie importantă în meciul contra rusoaicei Anastasia Tikhonova, cu un rezultat de 6-3, 5-7, 6-1. Deși debutul a fost favorabil jucătoarei din România, care a dominat primul set, al doilea a adus o răsturnare de situație. În setul secund, la scorul de 1-1, Ruse a avut o slăbiciune în serviciu, ceea ce a permis adversarei să returneze multe mingi, obținând astfel puncte
Image Description

22:44

Conchita Martinez, prezentă la turneul UniCredit Iasi Open

Aseară, în cadrul ultimului meci desfășurat pe terenul central al Bazei Sportive Ciric, spectatorii au avut parte de o surpriză plăcută: apariția celebrei Conchita Martinez, fostă mare jucătoare de tenis din Spania. Aceasta o antrenează pe tânăra Mirra Andreeva, cu care a venit la turneul UniCredit Iasi Open, organizat în capitala Moldovei. Mirra Andreeva, în vârstă de 17 ani și clasată pe locul 23 în lume, a oferit o prestație impresionantă,
Image Description

15:07

ANM avertizează: "Codul roșu de weekend nu reprezintă vârful caniculei"

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis un avertisment prin care informează că o mare parte a României va fi sub cod roșu de caniculă în acest weekend, cu temperaturi ce pot atinge până la 42 de grade Celsius. Meteorologii precizează că săptămâna viitoare va aduce temperaturi și mai ridicate, iar codul roșu ar putea fi prelungit, vârful acestui episod de caniculă fiind așteptat luni, marți și miercuri. Detalii Avertizare: Perioada: 13-14
Image Description

10:00

Risc de viitură în râurile din 12 bazine, până marţi

Codul Portocaliu de Viituri a fost instituit pe râurile din județele Alba și Bistrița Năsăud, iar Codul Galben a fost activat pentru râurile din 13 județe. Avertismentele au valabilitate până marți, 6 februarie. Potrivit Institutului Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA), râurile afectate de Codul Portocaliu sunt Someșul Mare - bazin superior și afluenții bazinului mijlociu și inferior din județul Bistrița Năsăud, precum și Arieș - bazinul situat
Image Description

Recente din Romania

-
-

22:19

- Constanta - Sfântul Sinod a aprobat canonizarea a 16 femei cu viață sfântă. Cine sunt acestea

Ședința Sfântului Sinod s-a desfășurat în Aula Magna ‘Teoctist Patriarhul’ din Palatul Patriarhiei, sub președinția Preafericitului Părinte Patriarh Daniel. Potrivit unui comunicat al Biroului de Presă al Patriarhiei Române, aceste sfinte sunt: Ședința de lucru a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române va continua și în ziua de miercuri.
Image Description

22:19

- Botosani - El este botoșăneanul care a murit încercând să salveze un vițel. Mihai lucra la o fermă de animale

O nenorocire a avut loc, marți, în localitatea Leorda, unde un bărbat de 73 de ani ar fi coborât într-o fosă de decantare a dejecțiilor pentru a salva un vițel, însă nu a mai reușit să iasă la suprafață. Apelul la 112 a fost făcut de colegii bărbatului de la ferma la care acesta lucra, care au pornit în căutarea acestuia și au observat hainele sale în apropierea fosei. Botoșăneanul
Image Description

22:18

- Galati - Școala de vară U3A - o punte între generații și regiuni Scris de Tatiana Dumitru Marți, 01 Iulie 2025 08:00

Cultura, tradițiile și spiritul comunitar se regăsesc, vara aceasta, într-un program educațional dedicat seniorilor și nu numai: Școala de vară „Tradiții și obiceiuri la Dunărea de Jos și Dobrogea”, organizată de Muzeul Brăilei „Carol I”, prin Casa Colecțiilor Etnografice, în colaborare cu Universitatea Vârstei a Treia - U3A Galați. Ajunsă la cea de-a V-a ediție, Școala de vară se desfășoară în perioada iunie - septembrie 2025, sub coordonarea Brîndușei Ilie,
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
calarasi WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Andrei Miroslavescu

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul calarasi
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete