Mitropolia Basarabiei cere Bucureștiului „retragerea cetăţeniei române pentru clericii rusofili ai Mitropoliei Chișinăului”
Inapoi

Mitropolia Basarabiei cere Bucureștiului „retragerea cetăţeniei române pentru clericii rusofili ai Mitropoliei Chișinăului”

Postat cu 7 ore în urmă

Update cu 6 ore în urmă

Timp de citire: 11 minute

Articol scris de: Maria Simionescu

Image Description
Externe
Mitropolia Basarabiei anunţă că va solicita autorităţilor de la Bucureşti retragerea cetăţeniei române pentru toţi ierarhii şi clericii Mitropoliei Chișinăului subordonate Patriarhiei ruse, care se implică activ, vizibil şi constant într-o luptă deschisă „împotriva identităţii româneşti, a valorilor creştine autentice şi a unităţii”. Mitropolia Basarabiei (Biserica Ortodoxă Autonomă a Basarabiei) este o structură eclezială ce aparține Patriarhiei Române în timp ce Biserica Ortodoxă din Republica Moldova (Mitropolia Chișinăului și a întregii Moldove) este o structură eclezială ce aparține Patriarhiei Moscovei „Mitropolia Basarabiei va solicita oficial autorităţilor de la Bucureşti retragerea cetăţeniei române pentru toţi ierarhii şi clericii care se implică activ, vizibil şi constant într-o luptă deschisă împotriva identităţii româneşti, a valorilor creştine autentice şi a unităţii. Nu putem accepta ca unii să culeagă roadele generoase ale solidarităţii româneşti, în timp ce sădesc, fără ruşine, seminţele dezbinării, urii şi propagandei ruseşti. Nu vom mai admite ca elevii şi studenţii basarabeni formaţi în seminariile şi facultăţile de teologie ortodoxă din România — educaţi, sprijiniţi şi ocrotiţi de statul român şi de Biserica Ortodoxă Română — să fie apoi folosiţi ca instrumente de propagandă antiromânească. Este de neconceput ca, după ce beneficiază de sprijinul frăţesc al României, să se întoarcă în Republica Moldova pentru a sluji interesele unei structuri ecleziastice şi a unui stat agresor. Vom face toate demersurile necesare pentru ca, de acum înainte, la instituţiile teologice din România să fie admişi pentru studii şi formare, doar tineri înfiaţi sau aflaţi sub oblăduirea canonică a eparhiilor Mitropoliei Basarabiei şi trimişi cu binecuvântarea ierarhilor Sinodului Mitropolitan”, se arată într-un comunicat a Mitropoliei Basarabiei. Mitropolia Basarabiei a precizat că se vede nevoită să ia atitudine faţă de “escaladarea fără precedent a unui val de minciuni, manipulări şi acţiuni subversive ce ameninţă nu doar buna convieţuire şi pacea socială, ci însăşi identitatea, credinţa şi viitorul acestui pământ românesc dintre Prut şi Nistru”. “Republica Moldova a devenit, în ultimele săptămâni, teatrul unor tensiuni provocate de reprezentanţii structurii religioase afiliate Patriarhiei Ruse, autointitulată „Biserica Ortodoxă din Moldova”. Evenimentele recente nu sunt altceva decât reverberaţii ale unui plan vechi, rafinat de-a lungul secolelor de imperialismul rus, un plan ce urmăreşte deznaţionalizarea, dezbinarea şi subordonarea popoarelor pe care Moscova le-a asuprit de mai bine de 200 de ani. Astăzi, unii ierarhi şi clerici ai Mitropoliei Chişinăului — printre care episcopul Marchel de Bălţi, episcopul Ioan de Soroca, episcopul Petru de Ungheni, preotul Iulian Raţă şi alţii — se fac complici direcţi într-un război hibrid purtat împotriva identităţii, spiritualităţii şi aspiraţiilor europene ale poporului nostru. Alături de personaje dubioase din politica moldovenească, precum Victoria Furtună, Ilan Şor, Alexei Lungu, Alexandr Nesterovschi, Evghenia Guţul, Vasile Tarlev şi membrii unei grupări criminale cunoscute pentru legăturile cu Kremlinul, aceşti „eroi” compromişi atacă cu o agresivitate uluitoare tot ceea ce este românesc, tot ceea ce este sfânt, tot ceea ce este democratic, tot ceea ce uneşte acest neam cu valorile ortodoxe autentice”, se arată în mesajul Mitropoliei. Potrivit Mitropoliei Basarabiei, site-urile propagandistice şi alte câteva zeci de bloguri răspândesc neîncetat minciuni, calomnii şi ură, fiind distribuite apoi de mii de troli şi conturi false în tot lanţul reţelelor de socializare gestionate de ei, notează deschide.md. „În spatele acestei infrastructuri de comunicare digitală sau fizică, care necesită echipe tehnice şi resurse enorme, tindem să credem că există un plan minuţios orchestrat de serviciile secrete ruse, care utilizează Mitropolia moscovită din Chişinău ca pe un instrument politic, aşa cum s-a întâmplat în mod constant în ultimii 200 de ani. Sub masca pioşeniei şi a sloganurilor de „apărători ai dreptei credinţe pravoslavnice”, aceşti prelaţi manipulează conştiinţe, incită la ură, seamănă vrajbă şi îndeamnă la dezbinare prin toate căile posibile, sub forma unui prozelitism extremist”. Biserica Ortodoxă Română din Basarabia atrage atenţia şi asupra declaraţiilor recente ale episcopului Marchel de Bălţi, care a afirmat că „bisericile moldoveneşti devin proprietatea statului român după revenirea la Mitropolia Basarabiei”. „Acestea sunt nu doar minciuni sfruntate, ci şi atentate la demnitatea şi alegerea liberă şi conştientă a credincioşilor. Bisericile, conform legislaţiei, sunt şi vor rămâne proprietatea comunităţilor religioase sau a Ministerului Culturii. Acest tip de manipulare grosolană nu face decât să confirme că episcopul Marchel şi cei asemenea lui nu mai slujesc altarului lui Hristos, ci unor interese politice străine”, susţin reprezentanţii Bisericii române. Cât despre implicarea în activităţi politice, Mitropolia Basarabiei susţine că acest lucru este unul grav. „Aceşti clerici nu ezită să se solidarizeze cu personaje compromise din politica moldovenească, aşa cum o dovedeşte şi apelul la rugăciune lansat de episcopul Marchel pentru Eugenia Guţu, guvernatorul UTA Găgăuzia, acuzată de corupţie, arestată şi judecată pentru fapte grave. Slujbele şi campaniile de susţinere pentru astfel de persoane sunt o batjocură la adresa istoriei, credinţei şi a moralei creştin-ortodoxe. Ipocrizia atinge culmi revoltătoare când aceşti clerici rusofili, urmaşii spirituali ai celor care au deportat, asuprit şi ucis români basarabeni, se afişează oficiind parastase pentru victimele propriului regim ideologic. Patriotismul lor mimat, cinic şi mincinos este o insultă adusă jertfei martirilor, eroilor şi a sfinţilor care au plătit cu viaţa pentru libertatea şi credinţa acestui popor”, se arată în comunicat. În acest sens, Mitropolia Basarabiei anunţă că rămâne profund angajată în misiunea sa duhovnicească, pastorală, educaţională, edilitară şi filantropică, punând în slujba credincioşilor toate resursele sale pentru a vindeca rănile adânci lăsate de regimurile de ocupaţie care, timp de două secole, au umilit, profanat şi batjocorit acest pământ şi acest popor. „Regimuri a căror moştenire toxică continuă să fie slujită astăzi, cu o obedienţă ruşinoasă, de o parte a clerului rusofil din Republica Moldova, care au pustiit bisericile de credincioşi datorită atitudinilor şi viziunilor care n-au nimic comun cu credinţa şi cu pastoraţia”. „Poporul Basarabiei vede, înţelege şi nu va mai accepta această batjocură. A venit timpul ca autorităţile şi instituţiile de pe ambele maluri ale Prutului să privească lucrurile cu luciditate şi să pună capăt acestui joc periculos”, adaugă Mitropolia Basarabiei.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Externe

Pagina de facebook

-
-

Recente din calarasi

-
-

21:57

Jaqueline Cristian reușește să o învingă pe Gabriela Ruse în optimile de finală la Iași

Jaqueline Cristian a obținut o victorie importantă în optimile de finală ale turneului WTA 250 de la Iași, învingând-o pe colega sa Gabriela Ruse după un meci maraton de trei ore. Favorita numărul 3 a competiției s-a impus cu scorul de 6-4, 6-7, 6-2 și avansează astfel în sferturile de finală. Acest rezultat marchează a doua calificare consecutivă a lui Jaqueline în sferturile WTA, după ce săptămâna trecută a participat la
Image Description

16:28

Gabriela Ruse învinge pe Anastasia Tikhonova după un meci plin de momente intense

Jucătoarea română Gabriela Ruse a reușit să obțină o victorie importantă în meciul contra rusoaicei Anastasia Tikhonova, cu un rezultat de 6-3, 5-7, 6-1. Deși debutul a fost favorabil jucătoarei din România, care a dominat primul set, al doilea a adus o răsturnare de situație. În setul secund, la scorul de 1-1, Ruse a avut o slăbiciune în serviciu, ceea ce a permis adversarei să returneze multe mingi, obținând astfel puncte
Image Description

22:44

Conchita Martinez, prezentă la turneul UniCredit Iasi Open

Aseară, în cadrul ultimului meci desfășurat pe terenul central al Bazei Sportive Ciric, spectatorii au avut parte de o surpriză plăcută: apariția celebrei Conchita Martinez, fostă mare jucătoare de tenis din Spania. Aceasta o antrenează pe tânăra Mirra Andreeva, cu care a venit la turneul UniCredit Iasi Open, organizat în capitala Moldovei. Mirra Andreeva, în vârstă de 17 ani și clasată pe locul 23 în lume, a oferit o prestație impresionantă,
Image Description

15:07

ANM avertizează: "Codul roșu de weekend nu reprezintă vârful caniculei"

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis un avertisment prin care informează că o mare parte a României va fi sub cod roșu de caniculă în acest weekend, cu temperaturi ce pot atinge până la 42 de grade Celsius. Meteorologii precizează că săptămâna viitoare va aduce temperaturi și mai ridicate, iar codul roșu ar putea fi prelungit, vârful acestui episod de caniculă fiind așteptat luni, marți și miercuri. Detalii Avertizare: Perioada: 13-14
Image Description

10:00

Risc de viitură în râurile din 12 bazine, până marţi

Codul Portocaliu de Viituri a fost instituit pe râurile din județele Alba și Bistrița Năsăud, iar Codul Galben a fost activat pentru râurile din 13 județe. Avertismentele au valabilitate până marți, 6 februarie. Potrivit Institutului Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA), râurile afectate de Codul Portocaliu sunt Someșul Mare - bazin superior și afluenții bazinului mijlociu și inferior din județul Bistrița Năsăud, precum și Arieș - bazinul situat
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
calarasi WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Cristina Preda

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul calarasi
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete