Politico: Liniile de apărare ale Ucrainei riscă să se prăbușească. Avioanele F-16 „nu mai sunt relevante”
Inapoi

Politico: Liniile de apărare ale Ucrainei riscă să se prăbușească. Avioanele F-16 „nu mai sunt relevante”

Postat pe 04 Apr 2024

Update cu 1 an în urmă

Timp de citire: 10 minute

Articol scris de: Maria Popescu

Image Description
Externe
Ofițeri militari ucraineni de rang înalt care au servit sub comanda generalului Valeri Zalujnîi, fostul comandant șef al forțelor armate ale Ucrainei, au avertizat că perspectiva pe câmpul de luptă este una sumbră, potrivit Politico. Riscul este foarte mare ca linia frontului să se prăbușească oriunde vor decide generalii ruși să își concentreze ofensiva. Bazându-se pe un număr mult mai mare de soldați și pe bombele aeriene ghidate, Rusia ar putea să „penetreze linia frontului și să o prăbușească în unele locuri”, potrivit surselor din armata ucraineană citate de Politico. „Nu mai este nimic care poate ajuta Ucraina acum pentru că nu există nicio tehnologie serioasă capabilă să compenseze pentru numărul mare de trupe pe care Rusia le va arunca probabil asupra noastră. Nu avem acele tehnologii și Occidentul nu le are nici el în număr destul de mare”, a spus un ofițer militar de top din armata ucraineană. Potrivit acestuia, doar curajul și capacitatea de rezistență a ucrainenilor, precum și erorile comise de comandanții ruși, ar mai putea schimba soarta luptelor din estul Ucrainei. Greșeli precum cea făcută de armata rusă sâmbătă, atunci când a lansat unul dintre cele mai mari asalturi cu tancuri asupra pozițiilor ucrainene de la începutul invaziei. Coloana de blindate rusești a fost nimicită de Brigada 25 Aeropurtată a armatei ucrainene, care a distrus zeci de tancuri și blindate rusești – o treime din forța totală a asaltului. Totuși, ofițerii ucraineni atrag atenția că a conta pe erorile inamicului, fie el și Rusia, nu este o strategie pe care te poți baza. Militarii scot în evidență greșelile pe care atât Ucraina, cât și Occidentul le-au făcut de la începutul rezistenței împotriva invaziei rusești și care au compromis acum situația pe câmpul de luptă. Proviziile și armele din Vest au venit prea târziu și în număr prea mic pentru a face diferența în acest război. „Zalujnîi îl numea 'Războiul unei singure șanse'”, a povestit unul dintre ofițerii ucraineni. „Prin asta, se referea la faptul că sistemele de luptă deveneau redundante foarte repede pentru că erau contracarate rapid de ruși.” „Spre exemplu, am folosit rachete de croazieră Storm Shadow și SCALP (livrate de Marea Britanie și Franța) cu succes – dar, doar pentru o scurtă perioadă. Rușii învață mereu. Nu ne dau o a doua șansă. Și au succes în sensul ăsta.” „Nu vă încredeți în toată tevatura legată de faptul că își aruncă trupele în tocătorul de carne pentru a fi măcelărite”, a mai spus ofițerul ucrainean. „Ei fac și asta, bineînțeles – profitând și mai mult de impactul efectivului lor superior – dar și învață și perfecționează.” Rachetele antitanc lansate de pe umăr livrate de Marea Britanie și SUA în primele săptămâni ale invaziei au venit la timp, ajutându-i pe ucraineni să salveze Kievul. La fel și sistemele HIMARS, care au fost folosite pentru a-i alunga pe ruși din nord-vestul regiunii Herson în noiembrie 2022. „Dar, de multe ori, nu primim sistemele de luptă la momentul în care avem nevoie de ele – ele vin când deja nu mai sunt relevante”, a spus o altă sursă Politico din armata ucraineană. Armata ucraineană se va putea folosi din această vară de cel puțin 12 avioane de luptă F-16, după ce programul de instruire a piloților se va încheia. „Fiecare armă își are timpul ei. Era nevoie de F-16 în 2023; nu vor fi potrivite pentru 2024.” Motivul, potrivit ofițerului ucrainean, este că Rusia este pregătită deja să le intercepteze: „În ultimele luni, am început să observăm rachete lansate de ruși din Geankoi (Djankoi), în nordul Crimeei, dar fără focoase explozive. Nu înțelegeam ce fac și apoi ne-am dat seama: își reglează ținta.” Rusia a calculat unde ar fi mai bine să își poziționeze sistemele antiaeriene S-400 și sistemele radar pentru a crește la maximum zona pe care o pot acoperi pentru a doborî avioanele F-16, ținându-le cât mai departe de linia frontului și de centrele logistice ale armatei ruse. Ofițerii ucraineni au spus că acum au nevoie de arme tradiționale de bază, precum și de drone. „Avem nevoie de obuziere și proiectile de artilerie, sute de mii de obuze, și rachete”, au spus aceștia, estimând că Ucraina ar avea nevoie de 4 milioane de obuze și 2 milioane de drone. „Le-am spus partenerilor din Occident tot timpul că avem experiența de luptă, avem priceperea necesară pentru câmpul de luptă în acest război. Ei au resursele și trebuie să ne dea ceea ce avem nevoie.” Europa încearcă acum să aprovizioneze Ucraina cu muniție pentru sistemele de artilerie – o inițiativă a Cehiei ar putea aproviziona armata ucraineană cu în jur de 1,5 milioane de proiectile, atât din UE, cât și din afara blocului, costul ridicându-se la 3,3 miliarde de dolari. Chiar și așa, nu ar fi destul. Ofițerii ucraineni au spus că au nevoie de mult mai mulți oameni. Nu sunt destui soldați care să lupte pe linia frontului. Cu toate că Zalujnîi a spus în luna decembrie că Ucraina are nevoie de încă cel puțin 500.000 de trupe, autoritățile de la Kiev se tem că o nouă rundă de mobilizări ar putea avea consecințe politice grave. Generalul Oleksandr Sîrski, înlocuitorul lui Zalujnîi la conducerea armatei, a anunțat săptămâna trecută că s-ar putea totuși ca Ucraina să nu mai aibă nevoie de așa de mulți soldați noi, precizând că se așteaptă că va avea la dispoziție „destui oameni capabili să apere patria”, aici incluzând atât trupe mobilizate, cât și „luptători voluntari”. Planul presupune folosirea pe linia frontului a cât mai mulți oameni în uniformă care lucrează acum de la birou și care îndeplinesc roluri non-combat. Zelenski a semnat marți o lege pentru reducerea vârstei de mobilizare în armată de la 27 la 25 de ani. „Noi nu avem doar o criză militară – avem și una politică”, a spus unul dintre ofițerii ucraineni. În timp ce Ucraina se ferește de o mobilizare vastă, „Rusia își adună resursele acum și va fi gata să lanseze un atac mare în jur de august sau poate mai devreme.”
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Externe

Pagina de facebook

-
-

Recente din calarasi

-
-

21:57

Jaqueline Cristian reușește să o învingă pe Gabriela Ruse în optimile de finală la Iași

Jaqueline Cristian a obținut o victorie importantă în optimile de finală ale turneului WTA 250 de la Iași, învingând-o pe colega sa Gabriela Ruse după un meci maraton de trei ore. Favorita numărul 3 a competiției s-a impus cu scorul de 6-4, 6-7, 6-2 și avansează astfel în sferturile de finală. Acest rezultat marchează a doua calificare consecutivă a lui Jaqueline în sferturile WTA, după ce săptămâna trecută a participat la
Image Description

16:28

Gabriela Ruse învinge pe Anastasia Tikhonova după un meci plin de momente intense

Jucătoarea română Gabriela Ruse a reușit să obțină o victorie importantă în meciul contra rusoaicei Anastasia Tikhonova, cu un rezultat de 6-3, 5-7, 6-1. Deși debutul a fost favorabil jucătoarei din România, care a dominat primul set, al doilea a adus o răsturnare de situație. În setul secund, la scorul de 1-1, Ruse a avut o slăbiciune în serviciu, ceea ce a permis adversarei să returneze multe mingi, obținând astfel puncte
Image Description

22:44

Conchita Martinez, prezentă la turneul UniCredit Iasi Open

Aseară, în cadrul ultimului meci desfășurat pe terenul central al Bazei Sportive Ciric, spectatorii au avut parte de o surpriză plăcută: apariția celebrei Conchita Martinez, fostă mare jucătoare de tenis din Spania. Aceasta o antrenează pe tânăra Mirra Andreeva, cu care a venit la turneul UniCredit Iasi Open, organizat în capitala Moldovei. Mirra Andreeva, în vârstă de 17 ani și clasată pe locul 23 în lume, a oferit o prestație impresionantă,
Image Description

15:07

ANM avertizează: "Codul roșu de weekend nu reprezintă vârful caniculei"

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis un avertisment prin care informează că o mare parte a României va fi sub cod roșu de caniculă în acest weekend, cu temperaturi ce pot atinge până la 42 de grade Celsius. Meteorologii precizează că săptămâna viitoare va aduce temperaturi și mai ridicate, iar codul roșu ar putea fi prelungit, vârful acestui episod de caniculă fiind așteptat luni, marți și miercuri. Detalii Avertizare: Perioada: 13-14
Image Description

10:00

Risc de viitură în râurile din 12 bazine, până marţi

Codul Portocaliu de Viituri a fost instituit pe râurile din județele Alba și Bistrița Năsăud, iar Codul Galben a fost activat pentru râurile din 13 județe. Avertismentele au valabilitate până marți, 6 februarie. Potrivit Institutului Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA), râurile afectate de Codul Portocaliu sunt Someșul Mare - bazin superior și afluenții bazinului mijlociu și inferior din județul Bistrița Năsăud, precum și Arieș - bazinul situat
Image Description

Recente din Romania

-
-

06:12

- Constanta - Proprietarii unui han-restaurant din Constanța Veche, confiscat de comuniști, vești bune de la primarul Chițac! Vezi aici ce document a semnat edilul

La mai bine de 20 de ani de la notificarea primăriei, în baza Legii 10/2001 privind retrocedarea bunurilor confiscate în timpul regimului comunist și după alți ani de procese, proprietarii hanului din Constanța Veche ar urma să fie despăgubiți pentru bunurile care nu mai pot fi restituite în natură. Ieri, 8 iulie 2025, primarul Chițac a semnat dispoziția de soluționare a notificării din 2001 vizând hanul și dependințele de care
Image Description

06:07

- Constanta - Nu mai suportă arestul! Șoferul de ridesharing din Constanța, acuzat că a vrut să violeze o tânără din Ucraina, acțiune FULGER în instanță. Iată ce solicită

Decizia Judecătoriei Constanța a fost contestată de inculpat la Tribunalul Constanța. Ieri, 8 iulie 2025, Tribunalul Constanța a respins acțiunea inculpatului și a decis menținerea lui în stare de arest preventiv. MINUTĂ Solutia pe scurt: În baza art.425 ind.1 alin.7 pct.1 lit.b Cod procedură penală rap. la art.205 Cod procedură penală: Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de contestatorul inculpat împotriva încheierii judecătorului de cameră preliminară pronunţată în dosarul penal al
Image Description

06:04

- Constanta - FOTO Tinerii excepționali ai Constanței: Bianca Mei-Roșu, una dintre cele mai promițătoare jucătoare de tenis de masă ale României

Unul dintre acești tineri este Bianca Mei-Roșu, care are un parcurs impresionant în tenisul de masă european și mondial. Tânăra Bianca Mei-Roșu este una dintre cele mai promițătoare jucătoare de tenis de masă ale României, cu un palmares spectaculos acumulat în doar câțiva ani, atât în competiții naționale, cât și internaționale. De la vârsta junioratului, sportiva a demonstrat o constanță remarcabilă, urcând pe podiumuri la cele mai importante turnee din
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
calarasi WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Elena Dumitrescu

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul calarasi
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete