Înainte de a se urca în cockpitul bombardierului „stealth” („invizibil” radar) B-2 Spirit al Forţelor aeriene americane pentru misiuni care pot dura şi peste 40 de ore, piloţii trec printr-o pregătire de mai multe săptămâni, care se concentrează nu numai pe planurile de zbor, ci şi pe ce anume să mănânce, relatează Reuters, într-un articol preluat de Agerpres. B-2, un aparat de 2 miliarde de dolari, construit de Northrop Grumman , a jucat sâmbătă un rol-cheie în lansarea loviturilor asupra siturilor nucleare ale Iranului, iar de la echipajul unui astfel de avion - format din două persoane - se cere o anduranţă extraordinară, începând cu conştientizarea modului în care alimentaţia afectează vigilenţa şi digestia în timpul zborurilor intercontinentale care pot dura aproape două zile întregi. „Facem studii cu privire la somn, urmăm de fapt o educaţie nutriţională pentru ca fiecare dintre noi să înveţe: în primul rând ce ne trezeşte şi apoi ce ne ajută să adormim”, a declarat generalul Steve Basham, care a pilotat B-2 timp de nouă ani şi s-a retras în 2024 din funcţia de comandant adjunct al Comandamentului European al SUA. Piloţii sunt antrenaţi să fie atenţi la ce mănâncă şi la modul în care alimentele încetinesc sau accelerează digestia, lucru esenţial într-un avion cu o singură toaletă chimică. Felul obişnuit de mâncare al lui Basham: sandvişuri cu carne de curcan pe pâine de grâu, fără brânză. „Cât mai fad posibil”, spune el. Citește și: SUA au bombardat trei instalații nucleare ale Iranului. A fost convocat Consiliul de Securitate al ONU Cu o anvergură a aripilor de 52,4 m şi un profil stealth, B-2 poate zbura 6.000 de mile marine fără realimentare, dar majoritatea misiunilor necesită realimentări multiple în aer. Acest proces devine din ce în ce mai dificil pe măsură ce se instalează oboseala. Realimentarea se face în orb, piloţii nu pot vedea braţul ce se extinde dintr-un avion cisternă care se ataşează la B-2 la 16 picioare (cinci metri) în spatele lor. În schimb, ei se bazează pe indicii vizuale de la luminile cisternei la punctele de referinţă memorate. În nopţile fără lună, procedura devine, aşa cum o descrie Basham, „inerent periculoasă”. Cabina de pilotaj a avionului B-2 este prevăzută cu o mică zonă în spatele scaunelor, unde piloţii se pot întinde pe un pat de campanie. Seminţele de floarea-soarelui îi ajută pe unii să rămână treji între mese. În pofida designului său de ultimă generaţie - caracteristicile care îl fac invizibil, reducând semnăturile în infraroşu, radar şi acustice - succesul unui B-2 depinde de performanţa umană. Echipajul format din două persoane al aeronavei înlocuieşte echipele mai mari necesare pentru bombardierele mai vechi, precum B-1B şi B-52, atribuind mai multă responsabilitate fiecărui membru al echipajului de zbor. În timpul operaţiunii Allied Force din 1999, avioanele B-2 au zburat 31 de ore dus-întors din Missouri până în Kosovo, lovind 33% din ţinte în primele opt săptămâni, potrivit Air Force. În Irak, aeronavele au lansat 700 tone de muniţie în 49 de ieşiri. Forţele aeriene americane intenţionează să înlocuiască flotele de B-2 şi B-1 cu cel puţin 100 de B-21 Raider în următoarele decenii. Un B-2 costă aproximativ 65.000 de dolari pe ora de funcţionare, comparativ cu 60.000 de dolari pentru B-1, potrivit datelor Pentagonului. „Piloţii noştri dau impresia că este uşor, dar nu este deloc uşor”, a spus Basham. Misiunile complexe ale B-2 nu pot fi îndeplinite „fără o gamă masivă de planificatori la sol în întreaga lume şi de personal de mentenanţă care să se asigure că dispui întotdeauna de un avion bun”, afirmă el.