Analiză PSD, la guvernare cu discurs de Opoziție. Social-democrații merg pe sârmă ca să păstreze votanții. Analist: „Se apropie și Congresul”
Inapoi

Analiză PSD, la guvernare cu discurs de Opoziție. Social-democrații merg pe sârmă ca să păstreze votanții. Analist: „Se apropie și Congresul”

Postat pe 15 Jul 2025

Update cu 1 lună în urmă

Timp de citire: 9 minute

Articol scris de: Simona Stan

Image Description
Nationale
Deși e la guvernare, neîntrerupt, din 2021 și a participat la toate negocierile care au dus la actualele măsuri fiscale, Partidul Social Democrat adoptă tot mai des un discurs de Opoziție. Critică deciziile propriului Guvern și se delimitează de eșecul bugetar din ultimii ani. Analiștii consultați de Digi24.ro spun că social-democrații încearcă să urce pe valul de nemulțumire adresat Executivului pentru a puncta electoral, având în vederea scăderea din sondaje, dar subliniază și bătălia internă pentru șefia partidului. La numai o zi după ce premierul Ilie Bolojan și-a asumat răspunderea în Parlament pe primul pachet de măsuri fiscale, pe conturile de Facebook ale liderilor PSD au început să curgă mesaje care criticau decizia Executivului. Președintele interimar al partidului, Sorin Grindeanu, critica pe rețelele sociale extinderea aplicării CASS. „Deficitul trebuie redus rapid și toată lumea este de acord cu acest lucru. Dar îl reducem pe seama mamelor?! A pensionarilor cu ”pensii mari” de 3.000 de lei?! A veteranilor de război? (...) Multe dintre aceste măsuri nu sunt deloc în concordanță cu ceea ce s-a discutat și trecut în programul de guvernare”, a scris liderul PSD, în data de 8 iulie, pe pagina sa de Facebook. Și unele filiale din țară au reacționat. PSD Alba a scris tot pe Facebook că formațiunea nu este de acord cu creșterea TVA. „Am propus ca soluție alternativă introducerea impozitării progresive pe venituri”, a transmis filiala. Alți lideri din partid au plusat, aruncând în spațiul public ideea că PSD ar putea ieși de la guvernare. „Rolul PSD este de a guverna sau de a face figurație? Chiar dacă suntem într-un moment dificil pentru noi ca partid, ne mulțumim cu un loc la masă, dar fără cuvânt? (...) Cred că este timpul ca împreună cu toți colegii să decidem în partid ce-i de făcut”, a transmis Secretarul General al PSD, Paul Stănescu, în aceeași zi. Recent, într-un interviu pentru România TV, Sorin Grindeanu a jucat și el cartea căderii guvernului. Referindu-se la propunerile PSD pentru pachetul al doilea de măsuri pe care urmează să îl adopte Guvernul, liderul PSD a declarat: „Dacă nu sunt acceptate, înseamnă că nu le vor, înseamnă că acest guvern va pleca acasă”. Digi24.ro a discutat cu doi analiști pentru a înțelege mai bine care este strategia urmărită de Partidul Social Democrat. Politologul Andrei Țăranu este de părere că PSD trece printr-o criză ideologică în acest moment, fiind împărțit în trei curente cu propriul interes de a acapara șefia partidului la viitorul Congres. „Curentul lui Paul Stănescu și Titus Corlățean, care au spus că nu trebuiau să intre la guvernare. Au fost de la bun început împotriva intrării le guvernare, tocmai pentru să ei reprezintă curentul conservator din partid. Al doilea curent este cel al progresiștilor, cum este Victoria Stoiciu, chiar și Florin Manole, care nu au vrut să intre al guvernare, dar din alte motive. Pentru că voiau impozit progresiv, reducerea inechităților sociale și o structură mai degrabă occidentală în ceea ce privește tipul de taxare din România. Și linia lui Sorin Grindeanu. Care stă lipit de guvernare și speră că în acest fel partidul, în structurile sale, va fi mulțumit pentru că va fi aproape de resurse. Fiecare are propriul său interes la congresul din toamnă. E o criză ideologică pe care o are PSD în acest moment”, a declarat analistul. O altă problemă, subliniată de această dată de analistul politic Adrian Zăbavă, este raportul de putere din Coaliție. „PSD nu mai este vioara întâi a guvernării, așa cum a fost în perioada 2020-2024, indiferent dacă au avut sau nu premierul. Lucrul acesta îi nemulțumește, dar sunt conștienți că e consecința rezultatului alegerilor prezidențiale din luna mai”, susține acesta. De asemenea, Andrei Țăranu spune că, în acest moment, Partidul Social Democrat este în căutare de lideri, pentru a ști în ce direcție să tragă. „PSD-ul de acum încearcă să rămână unit și să aibă un leadership. După plecarea lui Ciolacu, PSD a rămas orfan.În clipa de față nu au un lider, și bătălia aici este. Vorbim despre un partid care are nevoie de lideri. Trebuie să supraviețuiască în interior și apoi să se pregătească pentru viitoarele alegeri”, a mai explicat Andrei Țăranu. Politologul Adrian Zăbavă susține că încercarea social-democraților de a se delimita de rezultatele guvernării anterioare pentru a-și păstra electoratul aproape nu poate fi credibilă câtă vreme la conducerea partidului se află aceiași lideri. „Cu excepția lui Marcel Ciolacu, PSD are în fruntea sa cam aceiași oameni, așa că delimitarea de vechea guvernare e puțin credibilă. Jocul acesta dublu pe care PSD îl încearcă astăzi e oglinda situației complicate în care partidul se află: scorul în sondaje nici măcar nu mai începe cu 2, AUR are mare în succes în rândul unor bazine văzute până de curând drept fiefuri PSD-iste, fac parte dintr-o guvernare în opoziție totală cu modul în care au condus ei guvernarea până de curând, dar nici nu o pot părăsi. Dacă PSD astăzi este sub 20% în sondaje, acest lucru se întâmplă nu pentru că face parte din actualul guvern care ia măsuri impopulare, ci în primul rând din cauza vechii guvernări”, a explicat analistul. Potrivit ultimului sondaj INSCOP, PSD a trecut pe locul al treilea în intenția de vot, după PNL și AUR, care este pe primul loc.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Nationale

Pagina de facebook

-
-

Recente din calarasi

-
-

21:57

Jaqueline Cristian reușește să o învingă pe Gabriela Ruse în optimile de finală la Iași

Jaqueline Cristian a obținut o victorie importantă în optimile de finală ale turneului WTA 250 de la Iași, învingând-o pe colega sa Gabriela Ruse după un meci maraton de trei ore. Favorita numărul 3 a competiției s-a impus cu scorul de 6-4, 6-7, 6-2 și avansează astfel în sferturile de finală. Acest rezultat marchează a doua calificare consecutivă a lui Jaqueline în sferturile WTA, după ce săptămâna trecută a participat la
Image Description

16:28

Gabriela Ruse învinge pe Anastasia Tikhonova după un meci plin de momente intense

Jucătoarea română Gabriela Ruse a reușit să obțină o victorie importantă în meciul contra rusoaicei Anastasia Tikhonova, cu un rezultat de 6-3, 5-7, 6-1. Deși debutul a fost favorabil jucătoarei din România, care a dominat primul set, al doilea a adus o răsturnare de situație. În setul secund, la scorul de 1-1, Ruse a avut o slăbiciune în serviciu, ceea ce a permis adversarei să returneze multe mingi, obținând astfel puncte
Image Description

22:44

Conchita Martinez, prezentă la turneul UniCredit Iasi Open

Aseară, în cadrul ultimului meci desfășurat pe terenul central al Bazei Sportive Ciric, spectatorii au avut parte de o surpriză plăcută: apariția celebrei Conchita Martinez, fostă mare jucătoare de tenis din Spania. Aceasta o antrenează pe tânăra Mirra Andreeva, cu care a venit la turneul UniCredit Iasi Open, organizat în capitala Moldovei. Mirra Andreeva, în vârstă de 17 ani și clasată pe locul 23 în lume, a oferit o prestație impresionantă,
Image Description

15:07

ANM avertizează: "Codul roșu de weekend nu reprezintă vârful caniculei"

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis un avertisment prin care informează că o mare parte a României va fi sub cod roșu de caniculă în acest weekend, cu temperaturi ce pot atinge până la 42 de grade Celsius. Meteorologii precizează că săptămâna viitoare va aduce temperaturi și mai ridicate, iar codul roșu ar putea fi prelungit, vârful acestui episod de caniculă fiind așteptat luni, marți și miercuri. Detalii Avertizare: Perioada: 13-14
Image Description

10:00

Risc de viitură în râurile din 12 bazine, până marţi

Codul Portocaliu de Viituri a fost instituit pe râurile din județele Alba și Bistrița Năsăud, iar Codul Galben a fost activat pentru râurile din 13 județe. Avertismentele au valabilitate până marți, 6 februarie. Potrivit Institutului Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA), râurile afectate de Codul Portocaliu sunt Someșul Mare - bazin superior și afluenții bazinului mijlociu și inferior din județul Bistrița Năsăud, precum și Arieș - bazinul situat
Image Description

Recente din Romania

-
-

02:38

- Iasi - Bărbat de 56 de ani, în stare stabilă după alergie severă la înțepături de albine

Bărbat de 56 de ani, în stare stabilă după alergie severă la înțepături de albine Un bărbat în vârstă de 56 de ani, care a suferit un șoc anafilactic și edem Quincke după ce a fost înțepat de mai multe albine, se află în prezent sub supraveghere medicală la Spitalul "Sf. Spiridon" din Iași. Potrivit spuselor medicului primar de urgențe, Cristina Stan, această situație a fost extrem de gravă, din cauza
Image Description

02:23

- Iasi - Ministerul Educației anunță acordarea voucherelor de vacanță pentru angajații din sistemul de învățământ în 2025

Ministerul Educației a anunțat că, și anul acesta, angajații din sistemul de învățământ cu salarii nete de până la 8.000 de lei vor primi vouchere de vacanță, conform unui ordin de ministru aprobat recent. În comunicat, se precizează că regulamentul de acordare a acestor vouchere pentru anul 2025 a fost semnat și urmează să fie publicat în Monitorul Oficial. Potrivit ministerului, voucherele se vor acorda angajaților ale căror salarii nete, în
Image Description

02:10

- Vrancea - Anunț pentru candidați: examenele pentru detectiv particular în Vrancea

În conformitate cu prevederile Legii 329/2003 și normelor stabilite prin hotărârea de guvern, inspectoratul de poliție din Vrancea va organiza în data de 5 septembrie 2025, la ora 9:00, un examen pentru obținerea atestatului de detectiv particular. Evenimentul se va desfășura la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Vrancea. Persoanele interesate trebuie să depună documentația până cel târziu pe 29 august 2025, ora 10:00, la sediul poliției, în camera 311, în atenția
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
calarasi WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Simona Stan

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul calarasi
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete