Ce avere are Adrian Nicușor Nica, noul președinte al ANAF
Inapoi

Ce avere are Adrian Nicușor Nica, noul președinte al ANAF

Postat pe 02 Jul 2025

Update cu 2 luni în urmă

Timp de citire: 3 minute

Articol scris de: Elena Dumitrescu

Ce avere are Adrian Nicușor Nica, noul președinte al ANAF
Nationale
Adrian Nicuşor Nica este noul preşedinte al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, decizia de numire, semnată de premierul Ilie Bolojan, fiind publicată miercuri în Monitorul Oficial, informează Agerpres. Nica a deţinut funcţia de şef al Corpului de control al prim-ministrului. El a fusese numit în această funcție de către fostul premier pesedist, Marcel Ciolacu, în ianuarie 2024. Adrian Nicuşor Nica o înlocuieşte în această calitate pe Nicoleta Mioara Cîrciumaru, eliberată de la conducerea ANAF prin decizie a premierului, publicată în aceeași zi în Monitorul Oficial. Conform declarației sale de avere depuse în 2024, Adrian Nicușor Nica deține două terenuri intravilane în județul Ilfov, cu o suprafață totală de 3.050 metri pătrați. Nica mai are în proprietate două apartamente în București, de 78 și 70 de metri pătrați (mp). Cel de 78 mp este cumpărat în 2003, iar celălat a fost dobândit în urma unui act de donație. Noul șef ANAF deține, de asemenea, și o mașină Mercedes, model 2020 și a declarat împrumuturi acordate în valoare de 91.000 de euro. Nica mai are patru credite în derulare la trei bănci, de 105.000 de euro (la Unicredit Bank) și 427.000 de lei (CEC și BCR). Din salarii, noul șef ANAF a încasat într-un an peste 256.000 de lei, iar soția sa (angajată la Curtea de Conturi) peste 153.000 de lei Premierul Ilie Bolojan a anunţat, miercuri, că a numit o nouă conducere la Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF). „Pentru a pune în practică acest pachet (n.r. - fiscal), este evident că (...) este nevoie de o altă abordare şi astăzi am numit o nouă conducere la ANAF, la propunerea domnului ministru de Finanţe, în aşa fel încât, stabilind criterii de performanţă, să combatem atât evaziunea fiscală, dar să luptăm de pe toate poziţiile şi pentru cheltuirea corectă a banilor publici şi pentru combaterea fraudării acestora”, a spus Ilie Bolojan.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Nationale
Acasa Recente Radio Judete