„INS, în pericol de colaps funcţional, cu efecte grave şi greu de cuantificat”. Apelul angajaților către premierul Ilie Bolojan
Inapoi

„INS, în pericol de colaps funcţional, cu efecte grave şi greu de cuantificat”. Apelul angajaților către premierul Ilie Bolojan

Postat pe 30 Jun 2025

Update cu 1 zi în urmă

Timp de citire: 10 minute

Articol scris de: Maria Popescu

Image Description
Nationale
Sindicatul din Institutul Naţional de Statistică Bucureşti a transmis luni o scrisoare deschisă către premierul Ilie Bolojan în care arată că instituţia riscă să intre într-o stare de colaps funcţional, cu efecte grave şi greu de cuantificat asupra capacităţii statului de a formula politici publice bazate pe date şi de a răspunde eficient provocărilor socio-economice, anunță news.ro. „Domnule prim-ministru, în ultimele zile, aţi făcut o serie de declaraţii radicale privind reforma administraţiei publice şi eficientizarea aparatului bugetar. Este apreciabilă intenţia de a optimiza funcţionarea statului, însă în condiţiile în care măsurile sunt aplicate specific, localizate în detaliu, raţional şi în spiritul echităţii. Aţi afirmat că «se poate lucra cel puţin la fel de bine cu mai puţini oameni» în administraţia publică. Corect, dar nu şi în instituţiile vitale, subdimensionate şi neatractive salarial, unde cei rămaşi se luptă să îşi îndeplinească volumul uriaş de atribuţii”, menționează sindicatul în scrisoarea deschisă. Angajații INS arată că au remarcat necesitatea stringentă de a numi cinci vicepremieri şi se întreabă „când se va iniţia şi o reducere a numărului de demnitari, în special a secretarilor şi subsecretarilor de stat, alături de beneficiile şi privilegiile aferente acestor funcţii”. „Aţi sugerat că persoanele care vor fi disponibilizate din sectorul bugetar ar trebui să se îndrepte către economia activă, către sectorul privat şi vă întrebăm: Nu ar trebui ca primele care să se reorienteze profesional să fie persoanele numite politic? Dar ocupanţii de funcţii fără competenţe, «arzătorii» de etape care nu au luat niciodată în calcul noţiunea de debutant? Dar cei care ocupă sinecuri menţinute din raţiuni partinice?”, adăugă sindicatul INS în scrisoare. Sindicaliştii au făcut referire şi la declaraţia premierului privind necesitatea urgentă a atragerii fondurilor europene prin PNRR. „În acest sens, vă rugăm să precizaţi când veţi adopta reformele esenţiale privind pensiile speciale şi numirile politice din companiile energetice de stat, pentru a evita pierderea celor 700 de milioane de euro din PNRR? Aţi vorbit despre performanţă ca element esenţial în salarizarea angajaţilor din administraţie, însă nu ne spuneţi şi câţi dintre demnitarii numiţi politic au dovedit performanţă reală? Câţi au contribuit cu adevărat la funcţionarea eficientă a instituţiilor? Câţi au plătit pentru nedreptăţile pe care le-au facut? În spiritul echităţii, dorim să ştim când va fi redus, spre exemplu, numărul de parlamentari la 300? Când vor fi eliminate privilegiile acestora? Când va fi redusă sau eliminată subvenţia acordată partidelor politice şi decontările generoase ale campaniilor electorale? Când se va colecta TVA-ul real şi vor dispărea amnistiile fiscale?”, se menţionează în scrisoarea deschisă. „Nouă, profesioniştilor din Institutul Naţional de Statistică, ni se cere să fim solidari, să muncim mai mult pentru mai puţin, acceptând reduceri salariale de cel puţin 10%, în condiţiile în care se anunţă majorări de taxe şi impozite. Este corect ca tot noi să ducem, din nou, povara austerităţii? De ce nu ne prezentaţi, concret, zonele unde s-au risipit bani şi care au generat deficitul bugetar la care s-a ajuns? Vă cerem să ne explicaţi cum reforma pe care o propuneţi este una justă, echilibrată şi aplicată tuturor, nu doar celor care muncesc onest şi competent în structurile statului”, mai arată sindicaliştii. Sindicatul INS îi mai transmite premierului că este important să conştientizeze că performanţa nu poate fi atinsă într-un sistem deja subdimensionat, demotivant şi cu venituri printre cele mai scăzute din administraţia publică, precum în Institutul Naţional de Statistică. „În contextul aderării României la OCDE, pe lângă angajamentele cu Eurostat, presiunea asupra statisticienilor creşte semnificativ, iar exodul specialiştilor din Institutul Naţional de Statistică început în urmă cu câţiva ani – atât către alte instituţii publice, cât şi către sectorul privat – va continua inevitabil, toate acestea şi în urma a două reorganizări prin care instituţia a trecut în ultimele 8 luni. În lipsa unor măsuri urgente şi coerente, Institutul Naţional de Statistică riscă să intre într-o stare de colaps funcţional, cu efecte grave şi greu de cuantificat asupra capacităţii statului de a formula politici publice bazate pe date şi de a răspunde eficient provocărilor socio-economice”, se precizează în document. Sindicaliştii spun că predecesorii premierului şi, în general, clasa politică din ultimii ani au ignorat constant semnalele transmise de Sindicatul din Institutul Naţional de Statistică Bucureşti – SINSB, prin acţiuni de protest, întâlniri, adrese şi scrisori deschise, iar lipsa de reacţie a condus la adâncirea problemelor. „Concret, timp de mai bine de doi ani, am cerut în stradă aplicarea legii salarizării dar şi aplicarea, fără succes, pentru statisticieni, a memorandumului „Soluţionarea problemelor de salarizare existente la nivelul Institutului Naţional de Statistică şi al direcţiilor regionale şi judeţene de statistică” aprobat în şedinţa de guvern din 13 iulie 2022 şi înregistrat la Secretariatul General al Guvernului cu nr. 20/17298/M.N. din 15.07.2022”, se menționează în document. Sindicaliştii îi cer premierului Ilie Bolojan să acţioneze rapid şi responsabil pentru a asigura stabilitatea şi funcţionarea acestei instituţii strategice, prin: recunoaşterea meritată a rolului vital pe care Institutul Naţional de Statistică îl joacă în buna guvernare a ţării; asigurarea unui nivel salarial motivant şi aliniat cu complexitatea muncii depuse; blocarea exodului de personal prin măsuri reale de retenţie şi recunoaştere profesională; investiţii urgente în resursa umană şi digitalizarea proceselor de colectare şi analiză statistică. „Fără aceste intervenţii concrete, riscaţi să transformaţi o instituţie-cheie într-un punct vulnerabil al statului român. De asemenea, în spiritul unui dialog constructiv şi al respectului faţă de valorile democratice europene, vă solicităm, domnule prim-ministru, o întâlnire de urgenţă între reprezentanţii Guvernului României, conducerea Institutului Naţional de Statistică şi reprezentaţii salariaţilor, pentru a evita riscul unei blocări a activităţii instituţiei, situaţie în care România va fi sancţionată de către instituţiile europene”, transmite Sindicatul din Institutul Naţional de Statistică Bucureşti.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Nationale

Pagina de facebook

-
-

Recente din calarasi

-
-

21:57

Jaqueline Cristian reușește să o învingă pe Gabriela Ruse în optimile de finală la Iași

Jaqueline Cristian a obținut o victorie importantă în optimile de finală ale turneului WTA 250 de la Iași, învingând-o pe colega sa Gabriela Ruse după un meci maraton de trei ore. Favorita numărul 3 a competiției s-a impus cu scorul de 6-4, 6-7, 6-2 și avansează astfel în sferturile de finală. Acest rezultat marchează a doua calificare consecutivă a lui Jaqueline în sferturile WTA, după ce săptămâna trecută a participat la
Image Description

16:28

Gabriela Ruse învinge pe Anastasia Tikhonova după un meci plin de momente intense

Jucătoarea română Gabriela Ruse a reușit să obțină o victorie importantă în meciul contra rusoaicei Anastasia Tikhonova, cu un rezultat de 6-3, 5-7, 6-1. Deși debutul a fost favorabil jucătoarei din România, care a dominat primul set, al doilea a adus o răsturnare de situație. În setul secund, la scorul de 1-1, Ruse a avut o slăbiciune în serviciu, ceea ce a permis adversarei să returneze multe mingi, obținând astfel puncte
Image Description

22:44

Conchita Martinez, prezentă la turneul UniCredit Iasi Open

Aseară, în cadrul ultimului meci desfășurat pe terenul central al Bazei Sportive Ciric, spectatorii au avut parte de o surpriză plăcută: apariția celebrei Conchita Martinez, fostă mare jucătoare de tenis din Spania. Aceasta o antrenează pe tânăra Mirra Andreeva, cu care a venit la turneul UniCredit Iasi Open, organizat în capitala Moldovei. Mirra Andreeva, în vârstă de 17 ani și clasată pe locul 23 în lume, a oferit o prestație impresionantă,
Image Description

15:07

ANM avertizează: "Codul roșu de weekend nu reprezintă vârful caniculei"

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis un avertisment prin care informează că o mare parte a României va fi sub cod roșu de caniculă în acest weekend, cu temperaturi ce pot atinge până la 42 de grade Celsius. Meteorologii precizează că săptămâna viitoare va aduce temperaturi și mai ridicate, iar codul roșu ar putea fi prelungit, vârful acestui episod de caniculă fiind așteptat luni, marți și miercuri. Detalii Avertizare: Perioada: 13-14
Image Description

10:00

Risc de viitură în râurile din 12 bazine, până marţi

Codul Portocaliu de Viituri a fost instituit pe râurile din județele Alba și Bistrița Năsăud, iar Codul Galben a fost activat pentru râurile din 13 județe. Avertismentele au valabilitate până marți, 6 februarie. Potrivit Institutului Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA), râurile afectate de Codul Portocaliu sunt Someșul Mare - bazin superior și afluenții bazinului mijlociu și inferior din județul Bistrița Năsăud, precum și Arieș - bazinul situat
Image Description

Recente din Romania

-
-

19:16

- Timis - Tineri români din SUA vin să renoveze case în satul Grădinari, în cadrul proiectului „Color the Village”. Înscrieri deschise pentru voluntari

Timp o săptămână, voluntarii locuiesc în Grădinari și se implică în renovarea unor case din sat. În acest weekend li se vor alătura și alți voluntari care vor contribui la transformarea comunității prin renovări și lucrări de finisare. Evenimentul „Color the Village” va continua în perioada 4-5 iulie cu o etapă dedicată finalizării unor obiective deja începute, dar și renovării altor locuințe, pe lângă cele 30 de case renovate în
Image Description

19:09

- Cluj - Mulțumim tuturor cititorilor care ne-au trimis sute de imagini cu incendiul de pe Cetățuie. Ne-ați impresionat! Ne înclinăm în fața voastră FOTO/VIDEO

Suntem profund impresionați și recunoscători tuturor cititorilor Știri de Cluj care ne-au trimis, inclusiv fotografi profesioniști, în număr extrem de mare, fotografii și filmări cu incendiul devastator de la Panorama Del Baron, de pe Cetățuie. Sute de imagini, și nu exagerăm deloc, au ajuns la redacția Știri de Cluj, iar rapiditatea și implicarea voastră au fost cu adevărat remarcabile. Fiecare ați trimis o mulțime de poze, unii chiar câteva zeci.
Image Description

19:08

- Constanta - Rezultatele finale ale Bacalaureatului 2025, după contestații: Trei licee din județul Constanța au promovabilitate 100%. Iată care sunt acestea!

Nu mai puțin de trei unități de învățământ au obținut promovabilitate de 100%: În top se mai află și Colegiul Național „Mircea cel Bătrân” Constanța, cu un procent de 99,5%, urmat de Liceul Teoretic „George Călinescu” – 99,32% și Liceul Teoretic „Traian” – 98,94%. Top 10 unități cu cele mai mari procente de promovare: Unități cu promovabilitate sub 50% Din păcate, există și licee în județ care se confruntă cu
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
calarasi WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Maria Simionescu

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul calarasi
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete