Probleme în Gara de Nord din Bucureşti. Panourile de informare şi camerele de luat vederi nu mai funcționează
Inapoi

Probleme în Gara de Nord din Bucureşti. Panourile de informare şi camerele de luat vederi nu mai funcționează

Postat pe 04 Jul 2025

Update cu 2 luni în urmă

Timp de citire: 1 minut

Articol scris de: Maria Popescu

Probleme în Gara de Nord din Bucureşti. Panourile de informare şi camerele de luat vederi nu mai funcționează
Nationale
Sistemul de informare a călătorilor privind sosirea şi plecarea trenurilor din Gara de Nord din Capitală s-a defectat vineri dimineaţă, anunţă Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA, potrivit News.ro. Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA anunţă că s-a produs un deranjament în Gara de Nord Bucureşti, care a dus la defectarea sistemului de informare a călătorilor privind sosirea şi plecarea trenurilor. „Concret, tabelele de teleafişaj, panourile de informare localizate pe peroane şi camerele de luat vederi din incinta gării nu mai funcţionează”, precizează compania. CFR SA colaborează cu CFR Călători pentru informarea corectă şi rapidă a publicului călător. „Regretăm disconfortul creat şi vă informăm că personalul responsabil acţionează pentru remedierea acestui deranjament, în cel mai scurt timp posibil, cu scopul de a relua informarea corectă a publicului călător”, transmite Compania Naţională de Căi Ferate. CFR SA. Citește și: Degajări de fum la automotorul unui tren care circula către Aeroportul Henri Coandă. Circulaţia a 3 trenuri de călători a fost afectată
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Nationale
Acasa Recente Radio Judete