Video Furnizorii scad tarifele la energie electrică, dar facturile vor crește. Regiunea cu cele mai mari prețuri
Inapoi

Video Furnizorii scad tarifele la energie electrică, dar facturile vor crește. Regiunea cu cele mai mari prețuri

Postat pe 18 Jul 2025

Update cu 1 lună în urmă

Timp de citire: 7 minute

Articol scris de: Maria Simionescu

Image Description
Nationale
La mai bine de două săptămâni de la eliminarea plafonării din energie, guvernanții încă nu știu să le spună românilor cu venituri mici când vor primi ajutorul promis. Cei 50 de lei pe lună, care să-i ajute să acopere o parte din creșterea facturii la curent. Din fericire, furnizorii au mai coborât un pic tarifele, ba unii au venit chiar cu oferte bune pentru cei care au vrut să se mute la alt furnizor. De la 1 august, TVA-ul crește de la 19 la 21% și micile câștiguri rezultate dintr-un tarif, un pic mai bun al furnizorilor, vor fi anulate. Creșterea TVA adaugă facturii câțiva lei în plus. Platforma pe care românii cu venituri mici se pot înscrie pentru a primi tichetul de energie nu e gata și nici nu va fi prea curând. „Nici facturile pe luna iulie nu ajung în iulie, ajung în august. Deci noi trebuie să avem pe cât posibil un sistem funcțional în luna august, astfel încât să putem să deblocăm în a doua parte a lunii august sau spre sfârșitul lunii august acest mecanism”, a declarat Florin Manole, ministrul Muncii. Românii au început deja să primească facturi care includ consum pe iulie, este drept nu pe o lună întreagă ci doar pe câteva zile, astfel încât impactul creșterii de tarife nu este deocamdată mare. Dar va fi. Milioanelor de români cu un consum mic sau mediu, facturile le vor crește simțitor. Ei au plătit până la 1 iulie 68, respectiv 80 de bani pe kWh. Acum cea mai bună ofertă din piață este în jur de 1 leu pe kWh, iar cea mai mare sare de 2 lei pe kWh. Ce înseamnă acest lucru? De exemplu, un bucureștean, în funcție de ce furnizor are, va plăti pentru un consum de 150 de kWh între 156 de lei și 343,5 lei. Autoritățile și experții în energie le recomandă românilor să caute cele mai bune oferte pe comparatorul de prețuri de pe site-ul ANRE și să schimbe furnizorul dacă e nevoie. Furnizorii au început să mai reducă din tarife, iar trendul va continua, spun specialiștii. Dacă înainte de expirarea plafonării, majoritatea ofertelor erau de 1,5-1,6 lei pe kWh, acum cele mai multe oferte sunt în intervalul 1,3-1,5 lei/kWh, cel puțin pentru Capitală. Moldovenii vor plăti cele mai mari tarife. Pentru același consum, un băcăuan, de exemplu, va plăti cu circa 10,5 lei mai mult decât un locuitor din București, deși sunt la același furnizor. Diferența o face tariful de distribuție, care e mai mare în județele din Moldova. „Există parte din factura noastră, undeva până în până în 50%, care va depinde tot timpul de evoluțiile prețului pe piața angro și de modul în care, bineînțeles, furnizorii își fac strategiile de achiziție. Aproape 45% din factură, din păcate, sunt costuri reglementate. Un element pe care trebuie să-l avem în vedere, bineînțeles, este și faptul că de la 1 august vom avea un TVA crescut”, a declarat Dana Dărăban, director executiv al Federaţiei Asociaţiilor Companiilor de Utilităţi din Energie. Cei de la Blocul Național Sindical au avertizat că după liberalizarea prețurilor la energie, există riscul ca un sfert dintre români să nu-și poată achita la timp facturile. Mai ales că de la 1 august intră în vigoare și creşterea TVA și majorarea accizelor la carburanți care vor duce la scumpiri în lanț. „Vedem un vârf al inflației undeva în august-septembrie, foarte aproape de 8 – 7,9-8%, după care inflația pe finalul anului curent la 7,5% urmând ca să scadă pe finalul anului următor pe baza ipotezelor curente pe care le avem”, afirmă Ciprian Dascălu, economist șef al unei bănci comerciale. Sindicatele cer creșterea pragului de venituri până la care statul oferă tichetele de energie. Acum ar trebui să le primească doar cei cu venituri de până în 1.940 de lei sau 1.784 de lei pe membru de familie.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Nationale

Pagina de facebook

-
-

Recente din calarasi

-
-

21:57

Jaqueline Cristian reușește să o învingă pe Gabriela Ruse în optimile de finală la Iași

Jaqueline Cristian a obținut o victorie importantă în optimile de finală ale turneului WTA 250 de la Iași, învingând-o pe colega sa Gabriela Ruse după un meci maraton de trei ore. Favorita numărul 3 a competiției s-a impus cu scorul de 6-4, 6-7, 6-2 și avansează astfel în sferturile de finală. Acest rezultat marchează a doua calificare consecutivă a lui Jaqueline în sferturile WTA, după ce săptămâna trecută a participat la
Image Description

16:28

Gabriela Ruse învinge pe Anastasia Tikhonova după un meci plin de momente intense

Jucătoarea română Gabriela Ruse a reușit să obțină o victorie importantă în meciul contra rusoaicei Anastasia Tikhonova, cu un rezultat de 6-3, 5-7, 6-1. Deși debutul a fost favorabil jucătoarei din România, care a dominat primul set, al doilea a adus o răsturnare de situație. În setul secund, la scorul de 1-1, Ruse a avut o slăbiciune în serviciu, ceea ce a permis adversarei să returneze multe mingi, obținând astfel puncte
Image Description

22:44

Conchita Martinez, prezentă la turneul UniCredit Iasi Open

Aseară, în cadrul ultimului meci desfășurat pe terenul central al Bazei Sportive Ciric, spectatorii au avut parte de o surpriză plăcută: apariția celebrei Conchita Martinez, fostă mare jucătoare de tenis din Spania. Aceasta o antrenează pe tânăra Mirra Andreeva, cu care a venit la turneul UniCredit Iasi Open, organizat în capitala Moldovei. Mirra Andreeva, în vârstă de 17 ani și clasată pe locul 23 în lume, a oferit o prestație impresionantă,
Image Description

15:07

ANM avertizează: "Codul roșu de weekend nu reprezintă vârful caniculei"

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis un avertisment prin care informează că o mare parte a României va fi sub cod roșu de caniculă în acest weekend, cu temperaturi ce pot atinge până la 42 de grade Celsius. Meteorologii precizează că săptămâna viitoare va aduce temperaturi și mai ridicate, iar codul roșu ar putea fi prelungit, vârful acestui episod de caniculă fiind așteptat luni, marți și miercuri. Detalii Avertizare: Perioada: 13-14
Image Description

10:00

Risc de viitură în râurile din 12 bazine, până marţi

Codul Portocaliu de Viituri a fost instituit pe râurile din județele Alba și Bistrița Năsăud, iar Codul Galben a fost activat pentru râurile din 13 județe. Avertismentele au valabilitate până marți, 6 februarie. Potrivit Institutului Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA), râurile afectate de Codul Portocaliu sunt Someșul Mare - bazin superior și afluenții bazinului mijlociu și inferior din județul Bistrița Năsăud, precum și Arieș - bazinul situat
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
calarasi WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Maria Popescu

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul calarasi
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete