Cum a avut loc tragedia din Delta Dunării. Printre cele patru persoane decedate se numără și un copil de patru ani
Inapoi

Cum a avut loc tragedia din Delta Dunării. Printre cele patru persoane decedate se numără și un copil de patru ani

Postat cu 9 ore în urmă

Update cu 9 ore în urmă

Timp de citire: 1 minut

Articol scris de: Ion Ionescu

Image Description
Ultima oră
Patru persoane, printre care și un copil de doar trei ani şi-au pierdut viaţa, după ce o ambarcaţiune s-a răsturnat la Sulina. Cei 14 pasageri de la bord au fost prinşi în marea agitată şi doborâţi de valurile de 3 metri întălţime. Dezastrul ar fi putut fi, însă, evitat. Iar asta pentru navigația era interzisă, din cauza vremii nefavorabile. Apelul la 112 a venit în jurul orei 19. Ambarcațiunea de tip Corsar ar fi fost surprinsă de o furtună pe canal. Valurile, care au atins până la 3 metri înălţime, au făcut imposibilă înaintarea, iar barca s-a răsturnat în zona Golfului Musura. Pasagerii purtau veste de salvare, însă nu a fost suficient. După primele căutări în larg o parte dintre cei care se aflau la bord au fost găsiţi şi duşi la mal. Pentru alţii, finalul a fost tragic.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Ultima oră

Pagina de facebook

-
-

Recente din calarasi

-
-

21:57

Jaqueline Cristian reușește să o învingă pe Gabriela Ruse în optimile de finală la Iași

Jaqueline Cristian a obținut o victorie importantă în optimile de finală ale turneului WTA 250 de la Iași, învingând-o pe colega sa Gabriela Ruse după un meci maraton de trei ore. Favorita numărul 3 a competiției s-a impus cu scorul de 6-4, 6-7, 6-2 și avansează astfel în sferturile de finală. Acest rezultat marchează a doua calificare consecutivă a lui Jaqueline în sferturile WTA, după ce săptămâna trecută a participat la
Image Description

16:28

Gabriela Ruse învinge pe Anastasia Tikhonova după un meci plin de momente intense

Jucătoarea română Gabriela Ruse a reușit să obțină o victorie importantă în meciul contra rusoaicei Anastasia Tikhonova, cu un rezultat de 6-3, 5-7, 6-1. Deși debutul a fost favorabil jucătoarei din România, care a dominat primul set, al doilea a adus o răsturnare de situație. În setul secund, la scorul de 1-1, Ruse a avut o slăbiciune în serviciu, ceea ce a permis adversarei să returneze multe mingi, obținând astfel puncte
Image Description

22:44

Conchita Martinez, prezentă la turneul UniCredit Iasi Open

Aseară, în cadrul ultimului meci desfășurat pe terenul central al Bazei Sportive Ciric, spectatorii au avut parte de o surpriză plăcută: apariția celebrei Conchita Martinez, fostă mare jucătoare de tenis din Spania. Aceasta o antrenează pe tânăra Mirra Andreeva, cu care a venit la turneul UniCredit Iasi Open, organizat în capitala Moldovei. Mirra Andreeva, în vârstă de 17 ani și clasată pe locul 23 în lume, a oferit o prestație impresionantă,
Image Description

15:07

ANM avertizează: "Codul roșu de weekend nu reprezintă vârful caniculei"

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis un avertisment prin care informează că o mare parte a României va fi sub cod roșu de caniculă în acest weekend, cu temperaturi ce pot atinge până la 42 de grade Celsius. Meteorologii precizează că săptămâna viitoare va aduce temperaturi și mai ridicate, iar codul roșu ar putea fi prelungit, vârful acestui episod de caniculă fiind așteptat luni, marți și miercuri. Detalii Avertizare: Perioada: 13-14
Image Description

10:00

Risc de viitură în râurile din 12 bazine, până marţi

Codul Portocaliu de Viituri a fost instituit pe râurile din județele Alba și Bistrița Năsăud, iar Codul Galben a fost activat pentru râurile din 13 județe. Avertismentele au valabilitate până marți, 6 februarie. Potrivit Institutului Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA), râurile afectate de Codul Portocaliu sunt Someșul Mare - bazin superior și afluenții bazinului mijlociu și inferior din județul Bistrița Năsăud, precum și Arieș - bazinul situat
Image Description

Recente din Romania

-
-

18:19

- Arad - Activități de educație pentru promovarea integrității la Casa Județeană de Pensii

Ofițeri de poliție din cadrul Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Arad au desfășurat o activitate de educație pentru promovarea integrității în rândul funcționarilor publici și al cetățenilor prezenți la ghișeele Casei Județene de Pensii Arad. Acțiunea se înscrie în cadrul măsurilor de implementare a Strategiei Naționale Anticorupție 2021–2025, având ca scop creșterea gradului de informare cu privire la riscurile implicării în fapte de corupție, precum și promovarea unui
Image Description

18:19

- Galati - În iulie, 16 persoane confirmate oficial cu Covid, la Galați Scris de Raluca Ichim Marți, 29 Iulie 2025 17:30

Febră mare, dureri de cap și de oase și o stare generală alterată. Acestea sunt simptomele care ar trebui să ne trimită urgent la medicul de familie pentru o diagnosticare corectă și un tratament adecvat. Deși episoadele în care Covid-19 făcea parte din viața noastră de zi cu zi au trecut de ceva vreme, acesta se pare că a reapărut, iar formele prin care se manifestă sunt destul de greu
Image Description

18:17

- Arad - Avertisment fără precedent al ministrului de Interne pentru români: Să fie pregătiți să reziste 7 zile, în situații de criză

Cătălin Predoiu, ministrul de Interne, îi avertizează pe români că trebuie să învețe să reziste 7 zile fără ajutor. Ministrul de Interne a explicat că o situație de criză care va necesita intervenții în mai multe zone ale țării, sau chiar ale UE, va însemna că forțele de intervenție nu vor putea ajunge la toți oamenii simultan. Potrivit ministrului Predoiu, inundațiile din Suceava, din valea râului Neagra, au fost imposibil
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
calarasi WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Ion Ionescu

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul calarasi
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete