Șeful MI6: Putin nu dorește negocieri de pace și subestimează rezistența Ucrainei
Richard Moore, directorul serviciului britanic de informații externe MI6, a declarat că nu există „absolut nicio dovadă” că președintele rus Vladimir Putin ar vrea să negocieze pacea în Ucraina. El a afirmat că liderul de la Kremlin „ne duce de nas” și încearcă să impună „voința imperială prin toate mijloacele”.