Trump spune că Zelenski poate încheia războiul „aproape imediat” dacă renunță la Crimeea și la aderarea Ucrainei la NATO
În pragul discuţiilor extrem de importante cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski şi o delegaţie numeroasă de lideri europeni, președintele american Donald Trump a stârnit controverse după ce a afirmat, într-o postare pe platforma sa Truth Social, că președintele ucrainean ar putea pune capăt războiului cu Rusia aproape imediat, dacă ar dori, renunțând la Crimeea și la aderarea la NATO. Declarațiile au fost făcute cu câteva ore înainte de întâlnirea lui Zelenski cu liderii europeni și cu Trump la Casa Albă, transmite The New York Post.